Nostradamus – 5 Lucruri Mai Putin Cunoscute Despre Celebrul Clarvazator

Născut Michel de Nostredame în decembrie 1503, în Saint-Remy-de-Provence, Franța, Nostradamus este considerat a fi unul dintre cei mai cunoscuți prooroci din istorie. Lucrarea sa cea mai cunoscută, “Les Propheties” (Profețiile), a prezentat profeţiile în poeme de patru rânduri, care au fost organizate în grupuri de 100 de catrene cunoscute sub numele de “secole.” Scrise în greacă, latină și franceza provensală a secolului 16, aceste predicții sunt foarte neclare, fanii acestora revendicând acuratețe – de la prezicerea privind moartea regelui Henric al II-lea al Franței într-un accident de turnir din 1559 la atacurile de la 11 septembrie, 2001- numai după ce evenimentele respective au avut deja loc. Mai jos vă prezentăm câteva fapte mai puțin cunoscute despre acest clarvăzător extrem de popular.

Nostradamus - 5 Lucruri Mai Putin Cunoscute Despre Celebrul Clarvazator (1)

1. Nostradamus a fost exclus de la facultatea de medicină.

Nostradamus s-a înscris la Universitatea din Avignon, în anul 1519, la vârsta de 15 ani, dar a fost forțat să părăsească şcoala un an mai târziu, când orașul a fost lovit de ciumă, iar universitatea a închis porțile. Ulterior, el a petrecut opt ani călătorind în Franța, Italia și Spania, cercetând diverse remedii din plante în timp ce lucra ca spițer și la tratarea victimelor ciumei. În 1529, Nostradamus s-a înscris la Universitatea din Montpellier (una dintre cele mai vechi instituții medicale din lume care, în prezent, este încă în funcțiune), dar a fost exclus la scurt timp după ce universitatea a aflat că el a lucrat ca spițer, activitate considerată a fi inferioră celei de medic și interzisă în mod expres de regulamentele de invatamant superior. Azi, continuă să existe o dezbatere cu privire la faptul că ar fi revenit mai târziu pentru a finaliza studiile, cu toate că nu există nici o dovadă în acest sens. Documentul de excludere semnat de procuratorul Guillaume Rondelet, încă mai există în biblioteca facultății.

2. Pe lângă catrenele cu profeții, Nostradamus a publicat şi o carte de bucate.

Una dintre primele carţi scrise de Nostradamus s-a intitulat “Tratat privind produsele cosmetice și conservele”. Pe lângă faptul că furniza informaţii şi instrucţiuni cu privire la modul cum îţi poţi colora părul blond, la laxative, pasta de dinţi din argilă şi cochilii de melci, cartea a oferit rețete pentru pasta de marţipan, coaja de portocală confiată, marmeladă, gem de cireșe, compot de pere și jeleu de gutui.

3. Predictiile sale s-au bazat pe evenimentele din trecut.

Cu toate că percepția lui Nostradamus ca profet cu o abilitate stranie de a prezice cu exactitate viitorul, a persistat încă din secolul al 16-lea, oamenii de știință cred acum că el nu a avut nici o putere de prezicere a viitorului, ci mai degrabă a avut capacitatea de a proiecta evenimente din trecut în viitor. Potrivit lui Peter Lemesurier de la Cambridge, lingvist și traducător profesionist, Nostradamus nu a fost nici astrolog, nici prezicător; el a crezut pur și simplu că istoria se va repeta. Folosind o tehnică ce datează din timpurile biblice cunoscute sub numele de “bibliomancy”, Nostradamus a selectat la întâmplare evenimente extrase din cărţi mai vechi și apoi prin “calcule astrologice” le-a proiecta in viitor. Una dintre cele mai importante surse utilizate pentru stabilirea profeţiilor a fost “Mirabilis liber” din 1522, o antologie de profeții ale unor sfinţi creştini şi diverşi clarvazatori, în timp ce “Livre de l’estat et mutations des temps”de Richard Roussat a oferit baza pentru referințele sale astrologice.

Nostradamus - 5 Lucruri Mai Putin Cunoscute Despre Celebrul Clarvazator (1)

4. Contemporanii săi au criticat abilitățile sale astrologice.

În momentul în care prima ediție din “Profețiile” a fost publicată în 1555, Nostradamus avea deja ceva notorietate datorită unei broşuri anuale pe care o publica de 5 ani, şi în care furniza informații meteo utile pentru agricultori și predicții pentru anul următor. Cartea “Profeţiile” a atras atenția reginei Franței, Caterina de Medici, care l-a chemat pe Nostradamus la Paris pentru a explica previziunile sale și pentru a elabora horoscopul pentru copiii ei. Cu toate acestea, astrologi profesioniști ai vremii au criticat metodologia lui şi l-au categorisit ca fiind un incompetent în astrologie. Laurens Videl a publicat o broșură în 1558 intitulată “Declarație despre abuzurile şi ignoranţa lui Michel Nostradamus”, în care el critica conținutul predicțiilor lui Nostradamus și lipsa de competențe astrologice de bază.

5. Profețiile lui Nostradamus au fost folosite ca propagandă în timpul celui de-al doilea război mondial.

La scurt timp după ce Germania a invadat Polonia în 1939, Magda Goebbels, soția ministrului propagandei lui Hitler, a dat peste un pasaj din cartea “Mysterien von Sonne und Seele” (Misterele soarelui și ale sufletului), în care unul dintre catrenele lui Nostradamus, era interpretat ca prezicând victoria asupra Anglia și Poloniei în 1939. După aducerea acestui catren în atenția soțului ei, Joseph Goebbels a ordonat tipărirea și distribuirea unei broșuri care să convingă pe cetăţeni că o victorie nazistă este inevitabilă, așa cum a prezis Nostradamus cu secole mai devreme. Aliații au ripostat, ca într-un război psihologic, cu aruncarea din avioane, peste teritoriile ocupate de Germania, a unor cantități mari de pliante care susțineau că Nostradamus a prevăzut de fapt, înfrângerea Germaniei. De asemenea, într-o încercare de a ridica moralul american, studiourile MGM au produs o serie de scurtmetraje despre celebrul ghicitor.

Nostradamus - 5 Lucruri Mai Putin Cunoscute Despre Celebrul Clarvazator

Scroll to Top