Reteaua De Drumuri A Imperiului Roman Prezentata Ca o Harta De Metrou

Sasha Trubetskoy, student al Universității din Chicago, a petrecut câteva săptămâni proiectând această uimitoare hartă a drumurilor din Imperiul Roman la nivelul anului 125 d.Hr. Localitățile legate de reteaua de drumuri romane sunt prezentate pe harta asemeni unor stații de metrou. După cum precizează sursele istorice, Roma a construit 400.000 de kilometri de drumuri începând cu 300 î.H. din care peste 80.000 de kilometri au fost pavate cu piatră. Această retea de drumuri leagă un total de 113 provincii din Spania până la Marea Neagră și din Marea Britanie până la vârful nordic al Africii.

Reteaua De Drumuri A Imperiului Roman

Trubetskoy a folosit date din numeroase surse, dar a și-a luat libertatea să decidă singur în cazul în care istoria prezenta date prea vagi. “Cea mai mare dificultate în realizarea harții a fost dată de alegerea drumurilor și orașelor pe care să le includem și pe care să le excludem”, împărtășește el. “Nu am putut să includ orice drum roman, acestea sunt doar cele principale. Am încercat să includ orașe cu populații mai mari sau orașe care erau capitale provinciale în jurul secolului al II-lea. “

Reteaua De Drumuri A Imperiului Roman 1

Puteți vedea harta într-un mod mai detaliat pe site-ul său, iar dacă dați câțiva dolari, el vă va trimite un fișier PDF de tip hi-res, potrivit pentru imprimare.

Reteaua De Drumuri A Imperiului Roman 2

Reteaua De Drumuri A Imperiului Roman 3

Reteaua De Drumuri A Imperiului Roman
Via Appia
Reteaua De Drumuri A Imperiului Roman
Drumul roman care lega Mamucium (Manchester) and Yorkshire, in Marea Britanie
Scroll to Top