Noe Kraft, co-fondator si CEO al Doppler Labs a anunţat producerea unei serii limitate din Here Active Listening, un dispozitiv pe care îl putem folosi să transformăm instantaneu sunetele din jur. Noul dispozitiv este alcătuit dintr-o pereche de căşti care utilizează Bluetooth pentru a se conecta fără fir la o aplicație smartphone. Un microfon din fiecare cască captează undele sonore de intrare, modifică aceste sunete după cum doreşti şi îţi redă, prin difuzoare miniaturale, rezultatul. După cum susţine Doppler Labs, toate acestea se realizează în mai puțin de 30 de milionimi de secundă, ceea ce înseamnă că nu există nici o întârziere perceptibilă. Utilizatorii pot utiliza o aplicație smartphone pentru a ajusta setările. Căştile pot creşte sau reduce volumul, pot filtra frecvențele joase sau înalte ale sunetelor ce se aud la un moment dat în mediul unei persoane. De exemplu, ai putea filtra “zgomotul de la pălăvrăgeala” dintr-o cameră aglomerată sau să modifica başii sau înaltele melodiilor pe care le asculţi în club. Practic, cu ajutorul acestui dispozitiv, îţi personalizezi experienţa ta sonică, modificând sau eliminând, după cum vrei, orice zgomot sau sunet din jurul tău.
Câștigătorul premiului Grammy, compozitorul de muzică de film, Hans Zimmer spune că este un fan al acestui gadget. “Poți alege să nu mai auzi cicălelile mamei sau lătratul câinelui”, a declarat Zimmer într-un video de promovare. “Este vorba despre a avea controlul asupra vietii tale, dincolo de urechea cu care te-ai născut.”
Doppler Labs a investit 17 milioane de dolari pentru a-l aduce pe piaţă şi speră ca Here Active Listening să fie pregătit pentru vânzarea de masă până la sfărşitul anului. Totodată, speranţele Doppler Labs se îndreaptă spre faptul că, într-o zi, acest sistem va putea fi utilizat pentru traduceri în timp real “Suntem doar la începutul călătoriei pentru a ajuta oamenii să aibă un control complet al lumii lor.”